Toaletarea copacilor în aliniamentul bd. Grigore Vieru

    În zilele de 20 – 23 februarie a.c. angajații Sectorului Asociaţiei de Gospodărire a Spaţiilor Verzi au executat lucrările de toaletare a copacilor de salcâm și de dud, în aliniamentul bd. Grigore Vieru.

 

     Formarea coroanei pentru cei cca 90 de copaci din aceste specii s-a efectuiat sub supravegherea specialiștilor din domeniu. Doamna Bivol Vera, șeful AGSV, ne-a comunicat că toate aceste lucrări urmăresc formarea unui număr mare de lăstari, cu frunziș bogat și sănătos, stabilirea unui echilibru între sistemul radicular și cel aerian.

     Rezultatul acestei munci migăloase poate fi observat cu ochiul liber de fiecare trecător. În acest context, stimați concitadini, vă invităm să vedeți cât de frumos sunt proiectate coroanele salcâmilor și duzilor de pe bd. Grigore Vieru.