Pregătirea protecției civile pentru anul 2017
- Detalii
- Categorie: Sectorul Meu
- Publicat: Joi, 26 Ianuarie 2017 11:42
Joi, 26.01.2017, ora 8.00, Comisia pentru situații excepționale a sectorului Rîșcani s-a întrunit în ședință ordinară cu următoarea ordine de zi: actualizarea componenței nominale, activitatea Serviciului protecție civilă în anul 2016, măsurile de bază la pregătirea protecției civile a sectorului pentru anul 2017, intervenția factorilor de decize în
situații excepționale pe timp de ninsoare, viscol și ger (circulara Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr.19/4-103 din 16.01.2017).
Pretorul, Nicolae Balaur, a testat operativitatea de convocare a comisei pentru situații excepționale și a solicitat anunțarea membrilor acesteia în dimineața zilei de joi. Drept urmare, s-au prezentat majoritatea membrilor comisiei, inclusiv primarii și reprezentanții din suburbii.
Întru îmbunătățirea pregătirii protecției civile pentru anul 2017 au fost stabilite următoarele măsuri:
- stoparea alunecărilor de teren nu doar prin sădirea copacilor, dar și construcția barajelor în sectoarele identificate
- informarea populației, inspectarea blocurilor pentru buna funcționare a canalelor de ventilare, respectarea măsurilor de protecție pentru utilizatorii buteliilor de gaz
- identificarea tehnicii pentru intervenție în situații excepționale (din sectorul public și cel privat)
- inventarierea și procurarea, după caz, a generatoarelor pentru asigurare cu energie electrică în situații excepționale
- conlucrarea eficientă între serviciile de resort în situații excepționale (ninsoare, viscol, ger) la curățarea arterelor, la acordarea ajutorului persoanelor vulnerabile ce pot fi afectate de hipotermie
- sporirea operativității de informare a membrilor CSE, difuzarea mesajelor nu doar prin telefoane staționare, dar și mobile
- asigurarea funcționării 100 % a sistemului de alarmare publică
- identificarea și pregătirea edificiilor de protecție pe întreg teritoriu.
-
View the embedded image gallery online at:
https://www.arhiva.rascani.md/index.php/ro/orasul-meu/657-preg-tirea-protec-iei-civile-pentru-anul-2017?print=1&tmpl=component#sigProId47b98ee423