Dinamica evenimentelor privind conflictul din str. Socoleni, 12
- Подробности
- Категория: Asociaţii şi Locuinţe
- Опубликовано 14.03.2017 16:09
Anterior anunțasem despre medierea conflictului din str. Socoleni (articolul ”Medierea conflictului – str. Socoleni, 12). Luni, în orele de audiență, pretorul, Nicolae Balaur, a avut o întrevedere cu reprezentanții părților: investitorii și firma de construcție (SRL ”DEMI-ALITORA”), în vederea
monitorizării acțiunilor întreprinse pentru darea în exploatare a blocului locativ.
Amintim că Pretura participă la medierea conflictului pentru a evita producerea unei eventuale situații excepționale ca urmare a folosirii de către locatari a buteliilor de gaz.
Dinamica evenimentelor privind conflictul din str. Socoleni, 12 este pozitivă: deși investitorii mai au de achitat 6 mln de lei, s-au executat un șir de lucrări care au mișcat carul din loc pentru darea în exploatare a blocului locativ și anume: contractarea detectoarelor la gaz, radiomodulelor, lichidarea neconformităților depistate.
În final, părțile au convenit asupra următoarelor: scoaterea din uz a buteliilor de gaz, prezentarea listei de lucrări rămase spre executare, cu indicarea termenilor de realizare și stabilirea unui grafic de achitări. Pretorul, Nicolae Balaur, va prezenta informația Primarului general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, care s-a documentat pe cazul dat și va interveni pentru soluționarea conflictului.














