Promisiunea a ajuns la destinație

   Astăzi, 05.09.2017, m-am deplasat la LT ”Dragoș Vodă” din comuna Stăuceni cu o misiune specială – pentru ca promisiunea făcută recent, la careul ”Primul sunet”, să ajungă la destinație. Cele 10 scaune noi pentru sala de calculatoare a instituției, oferite cu sprijinul ”Artoficiu” SRL (director Dumitru Mudrenco), a fost o veste bună atât pentru

elevi, care la venirea noastră nu au ezitat să intervină cu o mână de ajutor, cât și pentru profesori, care, printr-un zâmbet bonom, ne-au apreciat gestul.
   Trecând prin câteva săli de clasă, inevitabil, mi-au răsărit în memorie și crâmpeie de amintiri din timpul anilor de școală din această instituție. Așadar o mică trecere în revistă: LT ”Dragoș Vodă” este unicul liceu din localitate, inițial- școala medie incompletă, apoi gimnaziul nr.80, iar din anul 2006 – liceu. M-am bucurat să aflu că până-n prezent toți absolvenții au susținut examenele de bacalaureat, iar ca urmare a faptului că numărul de elevi a crescut, clădirea s-a extins și cu 4 ani în urmă a fost construit al treilea nivel, ce oferă condiții bune pentru studii celor din clasele a VIII - XII-a (reparație în stil european, mobilă nouă). Faima liceului o poartă și ansamblul de dansuri populare ”Mugur-Mugurel”, care participă în programe de concert nu doar în localitate, ci și peste hotare (România, Polonia, Bulgaria).
   În concluzie, sper că elevii vor fi și mai bucuroși să intre în sala de calculatoare, iar conlucrarea cu liceul va continua. 
   Cu respect, absolvent a LT ”Dragoș Vodă”, pretor al sectorului Râșcani, Nicolae Balaur.