26.11.2012
- Подробности
- Категория: Ședințe de analiză și sinteză
- Опубликовано 29.11.2012 09:26

PROCES -VERBAL
al şedinţei de analiză şi sinteză a Preturii sectorului Rîşcani
PREZENŢI:
Vicepretorul sectorului Rîşcani, dl Valentin Ghincul
Vicepretorul sectorului Rîşcani, dl Vasile Meriacre
Secretarul Preturii sectorului Rîşcani, dl Adrian Talmaci
Consultantul juridic al Preturii, dl Mihail Furculiţă
Şeful Secţiei administrare publică, dna Irina Ciupac
Şeful Secţiei arhitectură, construcţii şi renovare, dl Alexandru Burlacu
Şeful Secţiei cultură, tineret şi sport, dna Tatiana Petrache
Şeful Secţiei coordonare, imobil şi servicii comunale, dl Lilian Surlaru
Şeful Secţiei social-economică, dna Ana Bujac
Şeful Secţiei protecţie civilă, dl Victor Radcenco
Şeful Direcţiei educaţie, tineret şi sport sectorul Rîşcani, dl A.Grosu
Şeful Direcţiei pentru protecţia drepturilor copilului, dna Valentina Canariov
Şeful Direcţiei asistenţă socială sectorul Rîşcani, dl Ion Cimpoi
Şeful Asociaţiei Medicale Teritoriale Rîşcani, dna Valentina Pîslaru
Reprezentantul Detaşamentului salvatori şi pompieri, dl O.Tomescu
Reprezentantul Centrului militar al municipiului Chişinău, dl Viorel Lelic
Preşedinte al şedinţei – dl Vasile Meriacre, vicepretor al sectorului Rîşcani
Secretar al şedinţei - dl Adrian Talmaci, secretarul Preturii sectorului Rîşcani
ORDINEA DE ZI:
1. Analiza şi sinteza activităţilor(acţiunilor) întreprinse de serviciile descentralizate din
sectorul Rîşcani şi secţiile Preturii pe perioada 19.11.2012 – 25.11.2012
Raportori: vicepretorii sectorului Rîşcani: dl V.Meriacre, dl V.Ghincul, conducătorii
serviciilor descentralizate, şefii secţiilor Preturii
2. Determinarea volumului de lucrări, acţiuni preconizate pentru perioada 26.11.2012 –
02.12.2012
Raportor: vicepretorul sectorului Rîşcani, dl Vasile Meriacre
S-A HOTĂRÎT:
1.Se ia act de activităţile (acţiunile) întreprinse de serviciile descentralizate din sectorul
Rîşcani şi secţiile Preturii pe perioada 19.11.2012 – 25.11.2012.
1.1.Se ia act de informaţia prezentată de către vicepretorul sectorului Rîşcani, dl Vasile Meriacre, privind:
a)lucrările de salubrizare, efectuate în raza sectorului, în perioada 19.11.-23.11.2012, menţionînd participarea a 1258 persoane, implicarea a 42 unităţi de transport: s-au evacuat 113 rute de frunziş de pe suprafaţa de 94,9 ha; au fost amenajate 54 terenuri de acumulare a deşeurilor menajere, s-au lichidat 17 gunoişti neautorizate şi 204 micro-gunoişti neautorizate, s-au efectuat lucrări de greblare a gazoanelor pe suprafaţa de 17 ha, lucrări de salubrizare a parcurilor pe suprafaţa de 1,2 ha.
b)acţiunile realizate de către ÎMGFL-le nr.17-23, în zilele de 24 şi 25 noiembrie 2012, la capitolul salubrizării: au participat, în total, a 367 persoane, s-au utilizat 6 unităţi de transport, s-au evacuat 11 rute de frunziş.
c)conectarea blocurilor locative la agentul termic: 99% din blocurile locative gestionate de către ÎMGFL-le nr.17-23 sînt conectate la sistema centralizată de căldură; blocurile locative situate pe adresele (str.): Braniştii,5/3, I Florăriei,2V, Vadul lui Vodă,17K, Calea Orheiului,69, Bariera Orhei,1/69, A.Vlăhuţă,7, A.Vlăhuţă,9A, S.Lazo,21, Gr.Vieru,22/3, Grădinarilor,17, str-la Studenţilor,17/2 au acumulat datorii la plată pentru agentul termic consumat, s-au întocmit grafice pentru reeşalonarea plăţilor respective.
1.2.Secţiile Preturii, serviciile specializate:
a)vor urmări, cu regularitate, problemele abordate pe site-ul www.alerte.md, cu referire la sectorul Rîşcani, se vor implica în soluţionarea acestora, după competenţe.
1.3.Se ia act de informaţia prezentată de către vicepretorul sectorului Rîşcani, dl Valentin Ghincul, privind:
a)livrarea în regim normal a agentului termic către instituţiile de învăţămînt şi medicale din raza sectorului.
b)acreditarea instituţiei medicale din sectorul Rîşcani - Spitalul Clinic Municipal „Sfîntul Arhanghel Mihail”.
c)concursurile „Vedete,vedete”, „Un mod de viaţă sănătos”, organizate la nivel înalt de către DETS sectorul Rîşcani şi Secţia cultură, tineret şi sport.
d)activităţile preconizate spre desfăşurare de Ziua Internaţională a Invalizilor.
e)alimentaţia pensionarilor în cantina socială „Rîşcani” (str.T.Vladimirescu,16).
1.4.Se ia act de informaţia prezentată de către şeful Direcţiei asistenţă socială sectorul Rîşcani, dl I.Cimpoi, privind activităţile desfăşurate, pe perioada de raport: întocmirea a 414 de anchete sociale pentru persoane (cu venituri lunare mai mici de 1450 lei), beneficiari de compensaţie la plata agentului termic pentru sezonul de încălzire 2012-2013; perfectarea listei beneficiarilor de abonamente pentru călătorie în transportul urban – la 1499 persoane din numărul total de 3989 persoane.
1.5.Se ia act de informaţia prezentată de către reprezentantul Centrului militar al
municipiului Chişinău, dl V.Lelic, privind activităţile realizate la capitolul evidenţei
recruţilor cu anii de naştere 1997 şi conlucrarea, în acest sens, cu instituţiile preuniversitare.
1.6.Se ia act de informaţia prezentată de către şeful Asociaţiei Medicale Teritoriale
sectorul Rîşcani, dna V.Pîslaru, privind lucrările Forumului de Sănătate, desfăşurat în zilele de 22-23 noiembrie 2012, precum şi importanţa educaţiei pentru un mod sănătos de viaţă.
1.7.Detaşamentul salvatori şi pompieri (dl O.Tomescu):
a)va informa despre măsurile antiincendiare ce trebuie respectate pe perioada desfăşurării activităţilor prilejuite sărbătorilor de iarnă.
1.8.Secţia cultură, tineret şi sport (dna T.Petrache):
a)va prezenta programul activităţilor prilejuite sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou.
b)în comun cu Secţia coordonare, imobil şi servicii comunale (dl L.Surlaru) vor asigura
împodobirea pomului ce Crăciun al sectorului Rîşcani.
1.9.Secţia social-economică (dna A.Bujac):
a)va conlucra cu agenţii economici din sector în vederea amenajării obiectivelor economice,
vitrinelor magazinelor, terenurile aferente şi adiacente în spiritul sărbătorilor de iarnă.
b)va sistematiza demersurile parvenite în adresa Preturii privind solicitările de cadouri
pentru copii (produse de cofetărie) către sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou şi va înainta
propuneri pentru soluţionare, în limita mijloacelor financiare disponibile.
2.Se stabilesc pentru perioada 26.11.2012 – 02.12.2012 următoarele sarcini de bază
(concomitent cu atribuţiile de serviciu ale serviciilor descentralizate din sector şi secţiilor
Preturii):
*Respectarea legislaţiei cu privire la petiţionare
*Controlul executării dispoziţiei pretorului sectorului Rîşcani nr. 196 din 12.10.2012 „Cu
privire la organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de amenajare şi salurizare”
*Combaterea construcţiilor neautorizare
*Informarea populaţiei despre necesitatea respectării măsurilor antiincendiare în cadrul
activităţilor prilejuite sărbătorilor de iarnă
*Combaterea comerţului neautorizat
*Conlucrarea cu agenţii economici la capitolul amenajării sectorului în spiritul sărbătorilor
Crăciun şi Anul Nou.
*Desfăşurarea activităţilor conform programului aprobat pentru perioada
26.11.2012 – 02.12.2012 (se anexează).
Preşedinte al şedinţei Vasile Meriacre
Secretarul şedinţei Adrian Talmaci














